Sari la conținut

O nouă pastilă similară Ozempic a avut rezultate mai bune decât semaglutida orală într-un studiu important.

Doctor asiatic discutând cu pacient despre tratament, cu grafic și medicamente pe masă într-un cabinet medical.

Un nou pretendent pare să se profileze drept „campion” la capitolul comprimate care pot controla simultan glicemia şi greutatea corporală.

Datele dintr-un studiu clinic de faza a 3-a arată că orforglipron, administrat o dată pe zi, a depăşit performanţele comprimatelor cu semaglutidă - cea mai cunoscută variantă orală din clasa medicamentelor GLP-1.

Ce sunt medicamentele GLP-1 şi de ce contează pentru diabetul de tip 2 şi obezitate

Medicamentele GLP-1 (peptidă-1 asemănătoare glucagonului) îşi iau numele de la hormonul natural pe care îl imită. În esenţă, ele ajută la reducerea apetitului şi la stimularea eliberării de insulină, astfel încât organismul să proceseze zahărul din sânge mai eficient.

Semaglutida, substanţa activă din tratamente precum Wegovy şi Ozempic, s-a dovedit extrem de eficientă atât în diabet, cât şi în obezitate. Totuşi, deşi există şi sub formă de comprimate, efectul maxim este obţinut, în general, când este administrată injectabil.

Orforglipron vs. semaglutidă (comprimate): rezultate din studiul de faza a 3-a

Noile rezultate, raportate de o echipă internaţională de cercetători şi finanţate de compania Eli Lilly, sugerează că orforglipron ar putea deveni o alternativă orală de prim-plan.

În total, 1.698 de participanţi au fost incluşi în studiu. Comparativ cu comprimatele cu semaglutidă, persoanele tratate cu orforglipron au înregistrat: - îmbunătăţiri mai mari ale valorilor glicemiei; - o scădere medie în greutate mai importantă: 6–8% cu orforglipron, faţă de 4–5% cu semaglutidă orală.

Cercetătorii notează că, împreună cu datele anterioare, concluziile studiului ACHIEVE-3 indică faptul că orforglipron reprezintă un pas înainte semnificativ în peisajul tratamentelor orale pentru diabetul de tip 2.

Interesul pentru orforglipron era deja în creştere: un alt studiu de faza a 3-a, desfăşurat anul trecut, a raportat rezultate solide, deşi atunci medicamentul a fost comparat cu un placebo, nu cu semaglutida.

De ce sunt importante studiile de faza a 3-a

Studiile clinice de faza a 3-a sunt considerate o etapă majoră către disponibilitatea largă a unui medicament. Ele includ grupuri mai mari decât studiile din fazele 1 şi 2, urmăresc atât beneficiile, cât şi riscurile, şi permit comparaţii directe cu alte opţiuni terapeutice.

În acest caz, participanţii au fost recrutaţi din 131 de centre medicale de cercetare şi au fost monitorizaţi timp de un an. Studiul a vizat în mod specific persoane cu diabet de tip 2, însă există planuri ca, pe viitor, orforglipron să fie dezvoltat şi ca tratament pentru obezitate.

Un avantaj practic: administrare mai simplă

Orforglipron mai are un atu faţă de semaglutidă: nu trebuie administrat pe stomacul gol, ceea ce îl poate face mai uşor de integrat în rutina zilnică a pacienţilor cărora le este prescris.

Din perspectiva aderenţei la tratament, un astfel de detaliu poate conta: un medicament oral cu reguli mai puţin restrictive poate reduce fricţiunile din viaţa de zi cu zi (program, mese, deplasări) şi poate face tratamentul mai uşor de urmat pe termen lung, mai ales pentru persoanele care preferă să evite injecţiile.

Reversul medaliei: întreruperi mai frecvente şi efecte adverse gastrointestinale

Totuşi, rezultatele nu au fost în întregime favorabile orforglipronului. În timpul studiului, mai mulţi participanţi au întrerupt tratamentul cu orforglipron (9–10%) decât pe cel cu semaglutidă orală (4–5%). Principala cauză a fost reprezentată de reacţii adverse descrise ca probleme gastrointestinale.

Autorii subliniază că, deşi profilurile de siguranţă ale ambelor medicamente au fost, în linii mari, în acord cu clasa agoniştilor receptorului GLP-1, cu orforglipron au fost observate: - o incidenţă mai mare a evenimentelor gastrointestinale; - mai multe întreruperi din cauza reacţiilor adverse; - o creştere medie mai mare a frecvenţei pulsului.

Aceste aspecte întăresc ideea că, dincolo de eficacitate, alegerea unui tratament trebuie să ţină cont de tolerabilitate, de istoricul medical şi de capacitatea pacientului de a-l urma consecvent. În practică, monitorizarea simptomelor digestive, a parametrilor metabolici şi a semnelor vitale rămâne esenţială, mai ales la iniţierea terapiei şi la ajustarea dozelor.

Ce urmează: aprobare, evaluări cardiovasculare şi imaginea de ansamblu

Înainte ca orforglipron să devină disponibil pe scară largă, este necesară aprobarea autorităţilor de reglementare, însă medicamentul se apropie de această etapă. În paralel, el este evaluat şi ca opţiune pentru îmbunătăţirea sănătăţii cardiovasculare, un domeniu în care au existat observaţii similare şi pentru semaglutidă.

În acest moment, există motive solide să se creadă că orforglipron ar putea fi chiar mai eficient decât semaglutida în tratamentul diabetului de tip 2 şi al obezităţii. Rezultatele se adaugă unui corp tot mai mare de dovezi conform căruia medicamentele GLP-1 pot aduce şi alte beneficii pentru sănătate.

Pe de altă parte, unele medicamente deja existente pe piaţă au fost asociate, în trecut, cu reacţii adverse importante: de exemplu, Wegovy a fost legat de probleme de sănătate mintală şi de afectarea pancreasului.

În consecinţă, oricât de convenabile sau eficiente ar fi, aceste terapii trebuie dezvoltate şi utilizate având siguranţa pacientului ca prioritate. Tocmai acesta este rolul studiilor clinice: să clarifice mai precis compromisul dintre beneficii şi riscuri, astfel încât medicii şi autorităţile să poată decide când avantajele depăşesc potenţialele efecte negative.

Concluzia cercetătorilor

În final, cercetătorii concluzionează că orforglipronul oral a fost neinferior şi superior semaglutidei orale din perspectiva eficacităţii, obţinând îmbunătăţiri relevante ale controlului glicemic şi ale scăderii în greutate la pacienţii cu diabet de tip 2, alături de progrese mai mari în factorii de risc cardiometabolic şi o administrare simplificată.

Studiul a fost publicat în revista medicală Lancet.

Comentarii

Încă nu există comentarii. Fii primul!

Lasă un comentariu