Dieta ketogenică bogată în grăsimi, săracă în carbohidraţi, şi exerciţiul: rezultate noi într-un model de hiperglicemie

Dietele ketogenice bogate în grăsimi şi sărace în carbohidraţi stârnesc de ani buni controverse. Totuşi, un studiu recent realizat pe şoareci sugerează că, în anumite situaţii particulare, o abordare ketogenică foarte strictă ar putea îmbunătăţi sănătatea metabolică - mai ales atunci când este asociată cu exerciţiul fizic.

Cercetătorii, din mai multe instituţii din Statele Unite, au urmărit ce se întâmplă atunci când şoarecii cu glicemie crescută (hiperglicemie) sunt trecuţi pe o dietă ketogenică severă şi „extremă”. Observaţia principală a fost clară: valorile glicemiei au revenit la normal.

Normalizarea glicemiei în hiperglicemie după dietă ketogenică

Potrivit fizioloagei Sarah Lessard, de la Virginia Tech Carilion, efectul a apărut rapid: după doar o săptămână de dietă ketogenică, glicemia şoarecilor a devenit complet normală, ca şi cum nu ar fi avut deloc diabet.

În timp, dieta nu s-a limitat la un simplu efect asupra zahărului din sânge. Pe parcurs, s-au produs schimbări structurale şi funcţionale în muşchi, care au ajuns să fie mai „oxidativi” - adică mai bine adaptaţi să folosească oxigenul şi să susţină efortul aerob.

Dieta ketogenică + exerciţiu: efecte asupra capacităţii aerobe (VO₂peak) şi a muşchilor

Un detaliu important a apărut după ce şoarecii au fost menţinuţi pe dietă timp de 8 săptămâni şi apoi au făcut exerciţiu: activitatea fizică a părut să amplifice beneficiile dietei. Cercetătorii au raportat creşteri ale capacităţii aerobe, măsurată prin VO₂peak (cât de eficient este folosit oxigenul în întregul corp în timpul exerciţiului).

În paralel, muşchii au devenit: - mai rezistenţi la oboseală; - mai bogaţi în oxigen; - mai receptivi la antrenamentul aerob.

Lessard a explicat că, pe măsură ce dieta a fost menţinută, muşchii s-au „remodelat” într-un mod care i-a ajutat să răspundă mai bine la exerciţiul aerob.

De ce a fost făcut studiul: legătura dintre hiperglicemie şi adaptarea la efort

Aceste rezultate vin pe fondul unor lucrări anterioare care i-au inspirat pe autori. O parte dintre aceiaşi cercetători observaseră deja că hiperglicemia poate împiedica schimbările benefice din muşchi induse de exerciţiu şi poate reduce câştigurile de capacitate aerobă la şoarecii care se antrenează.

De aici a apărut întrebarea: dacă dieta ketogenică este asociată cu un control mai bun al glicemiei, ar putea ea să refacă acele adaptări la efort care par „blocate” de hiperglicemie?

Rolul cetozei şi de ce rezultatul nu era garantat

Dieta ketogenică îşi primeşte numele de la cetoză - o stare metabolică în care organismul ajunge să ardă predominant grăsimi pentru energie, în loc de zahăr. Acest lucru este obţinut printr-un aport foarte mare de grăsimi şi o reducere drastică a carbohidraţilor.

Cu toate acestea, nu era deloc sigur cum ar influenţa cetoza eficienţa exerciţiului. Trecerea de la „combustibilul” pe bază de carbohidraţi la utilizarea preponderentă a grăsimilor ar putea modifica modul în care corpul susţine efortul, mai ales la intensităţi mai ridicate.

Limitări şi „capcane” importante: nu este o soluţie universală

Autorii subliniază mai multe avertismente esenţiale:

• Rezultatele au fost obţinute doar la şoareci, nu la oameni.
• Îmbunătăţirile legate de exerciţiu nu au fost observate la animalele cu glicemie normală.
• Deşi VO₂peak a revenit la valori mai bune, performanţa efectivă la exerciţiu nu a crescut automat, probabil din cauza lipsei carbohidraţilor.
• Când carbohidraţii au fost reintroduşi în alimentaţia şoarecilor respectivi, performanţa la efort a urcat din nou.

Cu alte cuvinte, dieta ketogenică poate normaliza glicemia şi poate îmbunătăţi unele mecanisme ale capacităţii aerobe în hiperglicemie, dar asta nu înseamnă că maximizează automat performanţa fizică atunci când carbohidraţii sunt extrem de limitaţi.

Ce au mai găsit cercetătorii: semnalizare musculară şi vase de sânge

Echipa a analizat mai atent şi unele mecanisme asociate cu cetoză, inclusiv semnalizarea din muşchi şi din vasele de sânge. Rezultatele sugerează că starea metabolică de cetoză nu este doar un „fundal” pasiv, ci ar avea un rol activ în schimbările observate.

În interpretarea lui Lessard, mesajul general al acestui proiect şi al studiilor lor conexe este că dieta şi exerciţiul nu funcţionează separat, ca două intervenţii independente. Ele interacţionează, iar beneficiile exerciţiului pot fi mai mari atunci când sunt susţinute de o alimentaţie sănătoasă în acelaşi timp.

Implicaţii pentru diabet şi pentru persoanele cu glicemie crescută

Cercetări anterioare au arătat că, la persoanele cu diabet, menţinerea unei capacităţi aerobe ridicate poate reduce riscul de complicaţii ulterioare. În acest context, noile date indică încă o posibilă cale prin care riscurile ar putea fi diminuate - cel puţin în anumite condiţii metabolice.

Pentru persoanele cu hiperglicemie, concluzia practică sugerată de studiu este că ar putea fi necesare strategii diferite de dietă şi exerciţiu pentru a menţine atât sănătatea metabolică, cât şi performanţa aerobă. Acesta este un subiect pe care cercetări viitoare îl pot clarifica.

Ce urmează: studii pe oameni şi prudenţă în interpretare

Sunt deja planificate teste pe oameni, care vor oferi date mult mai relevante pentru recomandări clinice. Studiile pe animale pot orienta ipoteze utile, însă nu surprind întotdeauna întreaga complexitate a organismului uman. În plus, dieta ketogenică administrată în acest experiment a fost o variantă deosebit de strictă, deci dificil de comparat direct cu practicile alimentare obişnuite.

Este important ca rezultatele să nu fie tratate ca o reţetă universală. Cercetătorii reamintesc faptul că dieta ketogenică este printre cele mai greu de urmat pe termen lung, iar alternative precum dieta mediteraneană pot fi mai potrivite pentru multe persoane care urmăresc scăderea glicemiei.

Lessard punctează şi o idee pragmatică: orice strategie stabilită împreună cu medicul pentru reducerea glicemiei ar putea funcţiona, atâta timp cât este adaptată persoanei şi poate fi menţinută consecvent.

Consideraţii practice (în plus) pentru aplicarea în viaţa reală

În practică, intervenţiile alimentare foarte sărace în carbohidraţi pot implica ajustări care merită discutate cu un profesionist: toleranţa individuală la efort, aportul de fibre, precum şi echilibrul de electroliţi şi hidratare. Aceste aspecte pot influenţa felul în care o persoană se simte la antrenamente, mai ales în primele săptămâni de schimbare a regimului.

De asemenea, tipul de exerciţiu contează. Adaptările de tip aerob (mers rapid, ciclism, înot) pot avea cerinţe energetice diferite faţă de antrenamentul de forţă sau intervalele de intensitate mare, unde disponibilitatea carbohidraţilor poate influenţa direct performanţa. O abordare combinată, individualizată, poate fi mai realistă decât alegerea rigidă a unei singure formule.

Cercetarea a fost publicată în revista „Comunicări despre natură”.