Creierul nostru a dezvoltat mecanisme puternice pentru a ne proteja greutatea.

De zeci de ani ni se repetă că slăbirea ar fi doar o chestiune de voinţă: mănânci mai puţin, te mişti mai mult. Însă ştiinţa modernă a arătat că lucrurile nu funcţionează, de fapt, atât de simplu.

Ca să înţelegem de ce este atât de greu să pierdem din greutate astăzi, merită să ne întoarcem cu câteva sute de mii de ani în urmă, la strămoşii noştri. O bună parte din obstacolele pe care le întâlnim acum îşi au rădăcinile în adaptările lor - un fel de „e vina părinţilor”, la scară evolutivă.

De ce creierul apără grăsimea corporală

Pentru oamenii timpurii, grăsimea corporală era, la propriu, o plasă de siguranţă: prea puţină însemna risc de înfometare, prea multă putea să te încetinească atunci când trebuia să fugi, să vânezi sau să te deplasezi pe distanţe mari. În timp, organismul uman a devenit extrem de eficient în a-şi proteja rezervele de energie, prin mecanisme biologice complexe „cablare” în creier.

Problema este că trăim într-un mediu complet diferit. Într-o lume în care mâncarea este la îndemână aproape peste tot, iar mişcarea a devenit opţională, aceleaşi sisteme care ne-au ajutat cândva să supravieţuim incertitudinii ajung să facă slăbirea mult mai dificilă.

Atunci când o persoană pierde în greutate, corpul poate interpreta schimbarea ca pe o ameninţare la adresa supravieţuirii. În consecinţă:

• hormonii foamei cresc;
• poftele alimentare se intensifică;
• consumul energetic scade.

Aceste ajustări au evoluat pentru a optimiza stocarea şi utilizarea energiei în perioade în care accesul la hrană oscila.

În prezent, accesul facil la alimente ieftine şi foarte calorice (de tip fast-food sau ultraprocesate) şi rutinele sedentare fac ca aceleaşi adaptări „pro-supraveţuire” să ne creeze dificultăţi.

„Memoria” greutăţii: de ce kilogramele revin după dietă

Cercetările recente indică faptul că creierul are mecanisme puternice prin care apără greutatea corporală şi, într-un fel, poate „ţine minte” cât cântăream înainte. Pentru strămoşii noştri, asta era un avantaj: dacă slăbeau în vremuri grele, organismul îi ajuta să revină la greutatea obişnuită când condiţiile se îmbunătăţeau.

La omul modern, însă, această „memorie” poate însemna că creierul şi corpul tratează surplusul ponderal acumulat cândva ca şi cum de el ar depinde viaţa. Practic, dacă organismul a fost mai greu o perioadă, creierul poate ajunge să considere acea greutate mai mare drept noul „normal” - un nivel pe care se simte obligat să îl apere.

Această capacitate a corpului de a „reţine” o greutate anterioară, mai mare, explică de ce atât de mulţi oameni recâştigă kilograme după o dietă. Iar dovezile arată că revenirea în greutate nu ţine de lipsa disciplinei; mai degrabă, biologia face exact ceea ce a fost „programată” să facă: să se opună slăbirii.

În plus, stigmatizarea obezităţii poate agrava problema: vinovăţia şi ruşinea cresc stresul, iar stresul, la rândul lui, poate influenţa apetitul, somnul şi alegerile alimentare. O abordare mai utilă este una medicală şi realistă, în care obezitatea este înţeleasă ca o condiţie modelată de biologie şi de mediul în care trăim.

Intervenţii asupra biologiei obezităţii: medicamente pentru slăbit (Wegovy, Mounjaro)

Aici intră în scenă medicamentele pentru slăbire precum Wegovy şi Mounjaro, care au adus un val de speranţă. Ele acţionează imitând anumiţi hormoni intestinali ce transmit creierului semnalul de a reduce apetitul.

Totuşi, aceste tratamente nu funcţionează la fel pentru toată lumea. Pentru unele persoane, reacţiile adverse le fac greu de urmat pe termen lung; pentru altele, medicamentele nu par să ducă la slăbire semnificativă. Şi, de multe ori, după întreruperea tratamentului, biologia îşi reia „controlul” - iar greutatea pierdută se poate întoarce.

Progresele din cercetarea despre obezitate şi metabolism sugerează că terapiile viitoare ar putea reuşi să reducă mai durabil semnalele care împing corpul înapoi spre greutatea iniţială, inclusiv după încheierea tratamentului.

Un alt aspect promiţător este personalizarea intervenţiilor: pe măsură ce înţelegem mai bine diferenţele dintre oameni (genetică, răspuns hormonal, comportamente, context social), ar putea deveni mai uşor să se aleagă combinaţia potrivită de medicaţie, alimentaţie, mişcare şi sprijin psihologic pentru fiecare persoană.

Sănătate bună nu înseamnă neapărat „greutate bună”

Cercetările arată tot mai clar că sănătatea nu se reduce la cifra de pe cântar. Exerciţiul, somnul de calitate, nutriţia echilibrată şi bunăstarea mentală pot îmbunătăţi sănătatea inimii şi parametrii metabolici chiar şi atunci când greutatea se schimbă foarte puţin.

O abordare la nivel de societate

Desigur, obezitatea nu este doar o problemă individuală. Pentru a trata cauzele de bază, este nevoie de intervenţii la nivel de societate.

Studiile sugerează că măsurile de prevenţie pot conta, inclusiv:

• investiţii în mese mai sănătoase în şcoli;
• reducerea marketingului pentru alimente nesănătoase către copii;
• proiectarea cartierelor astfel încât mersul pe jos şi ciclismul să fie prioritare faţă de maşini;
• porţii standardizate în restaurante.

De ce contează primii ani de viaţă (de la sarcină la aproximativ 7 ani)

Cercetătorii urmăresc cu atenţie şi etapele timpurii ale vieţii - de la sarcină până în jurul vârstei de şapte ani - când sistemul de reglare a greutăţii la copil este deosebit de maleabil.

Într-adevăr, cercetările au arătat că alimentaţia părinţilor, modul în care sunt hrăniţi sugarii şi obiceiurile formate devreme pot influenţa, pe termen lung, felul în care creierul controlează apetitul şi depozitarea de grăsime.

Ce poţi face dacă vrei să slăbeşti, în mod realist

Dacă obiectivul tău este slăbirea, există în continuare paşi practici pe care îi poţi face - mai ales dacă te concentrezi mai puţin pe diete-fulger şi mai mult pe obiceiuri sustenabile, care susţin starea generală de bine.

Somnul, de exemplu, ajută la reglarea apetitului. Iar activitatea regulată - chiar şi mersul pe jos - poate îmbunătăţi nivelul glicemiei şi sănătatea cardiovasculară.

Concluzie

Ideea principală este că obezitatea nu reprezintă un eşec personal, ci o condiţie biologică influenţată de creier, de gene şi de mediile în care trăim. Vestea bună este că progresele din neuroştiinţe şi farmacologie deschid noi posibilităţi de tratament, iar strategiile de prevenţie pot schimba semnificativ situaţia pentru generaţiile următoare.

Aşadar, dacă te-ai luptat să slăbeşti şi să îţi menţii greutatea, nu eşti singur(ă) şi nu este „vina ta”. Creierul este un adversar redutabil. Dar, cu ştiinţă, medicină şi politici publice mai inteligente, începem să schimbăm regulile jocului.

Acest articol a fost comandat de Videnskab.dk ca parte a unei colaborări de parteneriat cu platforma Conversaţia. Versiunea în limba daneză a acestui articol poate fi citită aici.

Valdemar Brimnes Ingemann Johansen, doctorand la Facultatea de Ştiinţe ale Sănătăţii şi Medicină, Universitatea din Copenhaga, şi Christoffer Clemmensen, profesor asociat şi coordonator de grup, Centrul Fundaţiei Novo Nordisk pentru Cercetare Metabolică de Bază, Universitatea din Copenhaga.

Acest articol este republicat din platforma Conversaţia, sub o licenţă Creative Commons. Citiţi articolul original.