MetBMI (IMC metabolic): un indicator care estimează riscul metabolic dincolo de greutate

Un indicator care nu se limitează la înălţime şi greutate, ci ia în calcul markeri biologici ai sănătăţii metabolice, oferă evaluări actualizate ale riscului de boală.

Un studiu nou, coordonat de cercetători de la Universitatea din Göteborg (Suedia), arată că un IMC metabolic (MetBMI) mai ridicat se corelează cu un risc crescut de diabet zaharat de tip 2 şi cu alte afecţiuni înrudite.

De ce IMC (BMI) nu surprinde întreaga imagine

În ultimii ani, IMC (indicele de masă corporală) a fost tot mai des considerat o măsură aproximativă a sănătăţii. Se calculează rapid (greutatea raportată la înălţime), însă nu ţine cont de elemente esenţiale, cum ar fi:

• unde este depozitată grăsimea (ţesut adipos);
• cât de eficient transformă metabolismul alimentele în energie;
• diferenţe biologice care pot face ca două persoane cu acelaşi IMC să aibă riscuri foarte diferite.

Cercetătorii susţin că MetBMI poate descrie mai fidel aceste diferenţe, deoarece surprinde semne moleculare ale disfuncţiei metabolice, reflectate de metaboliţii rezultaţi inclusiv din activitatea microbilor intestinali în timpul digestiei.

MetBMI şi metaboliţii: „semnătura” disfuncţiei metabolice

„MetBMI scoate la iveală o tulburare metabolică ascunsă, care nu se vede întotdeauna pe cântar”, explică endocrinoloaga Rima Chakaroun de la Universitatea din Göteborg.

„Două persoane cu acelaşi IMC pot avea profiluri de risc complet diferite, în funcţie de felul în care funcţionează metabolismul şi ţesutul adipos”, subliniază ea.

Pentru a construi un model de estimare a MetBMI, echipa a folosit date de sănătate şi probe de sânge de la 1.408 persoane, dezvoltând un algoritm bazat pe metaboliţi circulanţi care indică cât de bine funcţionează procesele biologice.

În lucrare, autorii explică faptul că metaboliţii din sânge - modelaţi de genetica gazdei, alimentaţie şi microbiomul intestinal - oferă o imagine de ansamblu a sănătăţii metabolice, dincolo de simplul exces ponderal.

Testarea algoritmului: predicţii mai bune decât IMC pentru diabet şi ficat gras

Algoritmul MetBMI a fost apoi verificat pe un lot separat de 466 de persoane. În această etapă, a estimat cu acurateţe cantitatea şi distribuţia greutăţii şi a grăsimii corporale.

Mai important, MetBMI s-a dovedit un predictor mult mai bun decât IMC pentru identificarea persoanelor cu:

• diabet zaharat de tip 2;
• boală de ficat gras;
• alte boli metabolice.

La cei la care MetBMI era mai mare decât ar fi fost de aşteptat pentru greutatea corporală, probabilitatea de a avea diabet de tip 2 a fost de 2,6 ori mai mare, iar probabilitatea de sindrom metabolic (considerat adesea o etapă premergătoare diabetului) a urcat până la de 5 ori.

Legătura cu microbiomul intestinal: diversitate mai mică, fibre degradate mai slab

Rezultatele au evidenţiat şi o asociere puternică între MetBMI şi microbiomul intestinal. Scorurile MetBMI mai ridicate au fost legate de:

• o comunitate bacteriană mai puţin diversă;
• un număr mai mic de microbi capabili să descompună fibrele alimentare.

„Metaboliţii care contribuie cel mai mult la predicţia MetBMI sunt, de fapt, modulaţi sau produşi de microbiota intestinală, ceea ce îl face un fel de cadran metabolic”, spune cercetătorul biomedical Fredrik Bäckhed, de la aceeaşi universitate.

Această observaţie sugerează că intervenţiile care influenţează bacteriile intestinale - precum alimentaţia şi activitatea fizică - ar putea îmbunătăţi indicatori metabolici pe care simpla măsurare a greutăţii nu îi surprinde.

MetBMI şi chirurgia bariatrică: cine slăbeşte mai puţin după intervenţie

Într-o analiză suplimentară, care a inclus 75 de pacienţi supuşi chirurgiei bariatrice, cei cu scoruri MetBMI mai mari au înregistrat o scădere ponderală mai mică după procedură. Datele întăresc ideea că starea metabolică de bază contează în mod real în controlul greutăţii, nu doar aportul caloric sau „voinţa”.

Ce ar putea schimba în practică şi ce urmează

Deşi MetBMI are nevoie de validări suplimentare înainte de a fi folosit pe scară largă în clinici, aceste rezultate timpurii indică faptul că ar putea deveni un predictor mai precis şi mai stabil al riscului de boală asociat obezităţii, depăşind limitele evaluărilor bazate exclusiv pe greutate.

„IMC-ul tradiţional îi ratează adesea pe cei care au greutate normală, dar risc metabolic ridicat”, afirmă Bäckhed. „MetBMI poate contribui la o apreciere mai echitabilă şi mai exactă a riscului de boală şi poate deschide calea către prevenţie şi tratament mai personalizate.”

În plus, un astfel de indicator ar putea sprijini discuţii mai nuanţate între medic şi pacient: de pildă, persoane cu IMC „în limite” ar putea primi mai devreme recomandări ţintite pentru reducerea riscului metabolic, iar cei cu IMC crescut, dar profil metabolic mai bun, ar putea evita etichetări simpliste şi investigaţii inutile.

Totodată, integrarea MetBMI cu evaluări uzuale (analize ale glicemiei, profil lipidic, măsurarea circumferinţei taliei şi istoricul familial) ar putea îmbunătăţi triajul pentru intervenţii de stil de viaţă şi monitorizare, în special acolo unde diabetul de tip 2 şi ficatul gras sunt frecvente.

Cercetarea a fost publicată în revista „Medicina Naturii”.