Specialiștii sugerează că înroșirea feței poate avea avantaje sociale ascunse.

Am trăit cu toţii momentul acela. Te simţi stânjenit şi, dintr-odată, simţi cum o căldură îţi urcă pe gât şi îţi cuprinde obrajii. Cu cât te gândeşti mai mult la situaţie, cu atât te înroşeşti mai tare. Iar dacă cineva te întreabă „Te-ai înroşit?”, aproape că sigur te vei înroşi şi mai mult.

De ce se întâmplă asta, mai ales când eşti deja autocritic? La prima vedere, pare o „pedeapsă” în plus, apărută exact când ai vrea să treci neobservat.

Totuşi, din perspectiva ştiinţei evoluţiei, roşirea (înroşirea feţei) ar putea avea beneficii sociale reale. Merită să o privim mai atent.

Ce este roşirea?

Roşirea este reacţia vizibilă a organismului atunci când trăim emoţii precum ruşinea, timiditatea sau starea de autoconsci­enţă accentuată. Ea apare printr-un impuls scurt de creştere a fluxului sangvin către pielea urechilor, feţei, gâtului ori a pieptului.

Când o emoţie declanşează roşirea, se activează sistemul nervos simpatic – responsabil de funcţii automate ale corpului – şi este eliberată adrenalină (epinefrină). Ca efect, musculatura fină din pereţii vaselor de sânge se relaxează.

În restul corpului, adrenalina tinde să îngusteze vasele de sânge, însă la nivelul feţei se produce opusul: vasele se dilatează. Asta înseamnă că mai mult sânge ajunge aproape de suprafaţa pielii, iar faţa începe să „ardă”.

Ne înroşim pentru că acest aflux brusc de sânge se produce foarte aproape de piele.

La persoanele cu pielea deschisă la culoare, roşeaţa se observă mai uşor. La nuanţe mai închise, schimbarea poate fi mai discretă sau chiar greu de sesizat – însă acelaşi proces fiziologic are loc.

Indiferent dacă ceilalţi văd sau nu roşeaţa, senzaţia de căldură ori furnicături la nivelul feţei rămâne.

Rolul social al roşirii (înroşirii feţei)

De regulă, oamenii se înroşesc atunci când se simt puternic autoconscienţi, de obicei ca urmare a unei atenţii sociale nedorite.

Deşi este implicat sistemul „luptă sau fugi”, roşirea nu are rolul de a te pregăti pentru un pericol iminent. Cercetătorii cred, mai degrabă, că s-a dezvoltat ca semnal social: o modalitate prin care le arătăm celorlalţi că am înţeles o gafă sau că ne este ruşine.

Acest lucru poate consolida încrederea, pentru că roşirea este adesea interpretată ca semn de onestitate sau sinceritate – mai ales fiindcă apare involuntar. Practic, poate funcţiona ca o „scuză” non-verbală după o abatere socială, ajutând la menţinerea legăturilor dintre oameni.

Emoţii diferite pot provoca roşirea, însă mecanismul rămâne acelaşi: creşte fluxul sangvin către faţă şi apare senzaţia de căldură.

Diferenţa ţine de contextul emoţional. De pildă, roşirea provocată de furie poate veni dintr-o stare de activare şi frustrare, pe când roşirea din jenă se leagă de autocunoaştere şi de emoţiile sociale.

Oamenii se pot înroşi din motive variate. Un studiu a arătat că, în cazul copiilor cu anxietate socială, roşirea de ruşine era mai pronunţată atunci când primeau laude exagerate, comparativ cu laude moderate sau cu absenţa laudelor.

Într-un studiu ulterior, cercetătorii au observat că acei copii care obţineau scoruri ridicate la narcisism – adică aveau un sentiment exagerat al propriei importanţe, căutau admiraţie şi aveau empatie scăzută – se înroşeau doar la laude moderate. Explicaţia propusă a fost că lauda nu corespundea cu cât de bine credea copilul că a performat.

Încă două lucruri utile despre roşire în viaţa de zi cu zi

Pe lângă emoţii, există şi factori de context care pot intensifica senzaţia de „căldură în obraji” (chiar dacă nu sunt cauza principală): încăperi supraîncălzite, băuturi fierbinţi, alcoolul sau stresul acumulat. Când aceste elemente se suprapun peste un moment social sensibil, roşirea poate părea şi mai puternică.

În acelaşi timp, felul în care interpretăm reacţia contează. Dacă o vedem ca pe o catastrofă, anxietatea creşte şi, odată cu ea, şi reacţia corporală. Dacă o tratăm ca pe un semnal normal al organismului, uneori intensitatea scade mai repede.

Cine se înroşeşte cel mai uşor?

Femeile şi persoanele tinere se înroşesc mai des. Acest lucru ar putea explica de ce roşirea este frecvent asociată cu tinereţea, vitalitatea şi fertilitatea.

Şi persoanele cu anxietate socială au o probabilitate mai mare să se înroşească.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă şi acumulăm experienţă de viaţă, tindem să ne înroşim mai rar. Asta poate însemna fie că ne sunt mai familiare normele sociale, fie că ne afectează mai puţin când le încălcăm.

Persoanele cu eritem facial (roşeaţă persistentă a feţei) sunt uneori confundate cu cei care se înroşesc. Însă această problemă poate avea cauze diverse, inclusiv rozacee, dermatită alergică de contact, reacţii la medicamente şi lupus eritematos (o boală autoimună cronică).

Şi animalele se pot înroşi

Unele primate au pielea feţei suficient de deschisă pentru ca roşirea să fie vizibilă, cum sunt macacii japonezi şi uakarii chei.

La mandrili – o altă specie de primate – roşirea are un rol important în fertilitate. Femelele au faţa închisă la culoare când sunt tinere şi după naştere, însă în faza foliculară a ciclului menstrual faţa devine roşu-aprins, semnalând fertilitatea.

Când masculii de mandril se află în preajma femelelor fertile, feţele lor devin mai roşii pe măsură ce produc mai mult testosteron.

Este posibil ca tendinţele umane de machiaj să evoce ritualuri similare legate de fertilitate şi atracţie, conştient sau nu.

De exemplu, pe TikTok şi Instagram apar frecvent persoane care se declară „dependente” de blush, folosind etichete precum #DependenţiDeBlush şi #OrbireDeBlush. „Blush”-ul aplicat intens este popular şi în rândul trupelor K-pop – nu doar al grupurilor feminine.

Când să ceri ajutor pentru roşire

Fiind o reacţie involuntară, nu poţi opri roşirea exact în momentul în care începe.

Totuşi, dacă roşeaţa durează mai mult de câteva zile, este însoţită de durere sau îţi provoacă suferinţă din motive cosmetice, discută cu medicul de familie sau cu un specialist.

Terapia cognitiv-comportamentală (un tip de terapie prin discuţie care ajută la reformularea gândurilor şi comportamentelor nefolositoare) poate fi de ajutor pentru cei care se înroşesc pe fond de anxietate socială.

În cazuri rare, când cauza este un sistem nervos simpatic hiperactiv, se poate recomanda intervenţia chirurgicală. Există două variante: simpatectomia presupune îndepărtarea unei porţiuni din lanţul simpatic (un lanţ lung de fibre nervoase situat de-a lungul coloanei), iar simpaticotomia presupune secţionarea acestui lanţ în apropierea celei de-a doua coaste, acolo unde se conectează la coloană.

Datele disponibile sugerează că aceste proceduri pot fi eficiente şi pot îmbunătăţi calitatea vieţii la persoanele cu simptome severe.

Pentru majoritatea oamenilor însă, roşirea nu necesită intervenţie medicală. Dacă reuşeşti să treci peste momentul de jenă, această reacţie automată poate deveni o ocazie de a înţelege mai bine semnalele corpului, ce spun ele despre tine şi despre felul în care te conectezi cu cei din jur.

Amanda Meyer, lector superior, Anatomie şi Patologie, Colegiul de Medicină şi Stomatologie, Universitatea James Cook; şi Monika Zimanyi, profesor asociat, Anatomie, Universitatea James Cook

Acest articol este republicat din The Conversation în baza unei licenţe Creative Commons.