Un studiu pe șoareci arată un dezavantaj major al unei diete populare pentru slăbit: ScienceAlert

Noi cercetări pe şoareci sugerează că un regim alimentar foarte popular, cu puţini carbohidraţi şi multă grăsime, ar putea afecta pe tăcute organe esenţiale chiar şi atunci când cântarul arată „rezultate”.

Ce a arătat, de fapt, noul studiu

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Utah a hrănit şoareci cu un regim de tip dietă cetogenică pe aproape toată perioada vieţii lor adulte şi a urmărit, în timp, cum se schimbă organismul. Concluziile, publicate în revista „Progrese în Ştiinţă”, nu sunt deloc liniştitoare.

Într-adevăr, animalele au slăbit în comparaţie cu şoarecii care au primit o dietă standard bogată în grăsimi, de tip „occidental”. Asta seamănă cu promisiunea pe care o aud mulţi oameni despre ceto: mai puţini carbohidraţi, mai multă grăsime, iar kilogramele scad.

Acelaşi regim de tip ceto care a redus greutatea la şoareci a declanşat şi boală hepatică grasă şi a dereglat controlul glicemiei.

La masculi au apărut depozite de grăsime în ficat şi semne clare de funcţie hepatică afectată. Atât masculii, cât şi femelele au prezentat glicemie mică şi niveluri scăzute de insulină - nu pentru că metabolismul ar fi fost „mai eficient”, ci pentru că pancreasul avea dificultăţi în a produce suficientă insulină.

Autoarea principală, fizioloaga Molly Gallop, a subliniat că persoanele care se gândesc la o astfel de dietă ar trebui să discute mai întâi cu un profesionist medical, insistând asupra ideii că greutatea este doar o componentă din sănătatea metabolică pe termen lung.

Cum a fost construit experimentul

Cercetătorii au urmărit şoarecii cel puţin nouă luni, adică o perioadă considerabilă din durata de viaţă a unui şoarece. Astfel, au putut trece dincolo de efectele pe termen scurt asupra greutăţii, care domină de obicei titlurile despre diete.

Animalele au fost împărţite în patru grupuri, fiecare cu un model alimentar diferit:

• dietă bogată în grăsimi, de tip occidental
• dietă de tip ceto: foarte bogată în grăsimi şi foarte săracă în carbohidraţi
• dietă săracă în grăsimi şi bogată în carbohidraţi
• dietă săracă în grăsimi, cu niveluri de proteine aliniate (potrivite) cu cele din dieta ceto

Prin aceste comparaţii, echipa a putut separa mai bine rolul grăsimilor, al carbohidraţilor şi al proteinelor. Regimul de tip ceto a ieşit în evidenţă: deşi a frânat creşterea în greutate, a fost şi varianta care a alimentat acumularea de grăsime în ficat şi a pus presiune pe pancreas.

Lecturi conexe (titluri recomandate)

De ce ficatul şi pancreasul sunt cele mai lovite (dietă cetogenică, ficat, pancreas)

Dieta cetogenică împinge organismul într-o stare numită cetoză, în care grăsimea înlocuieşte glucoza ca „principal combustibil”. Pentru a ajunge acolo, aportul de carbohidraţi scade abrupt, iar consumul de grăsimi creşte masiv.

Autoarea senior, Amandine Chaix, a rezumat problema direct: atunci când alimentaţia este extrem de bogată în grăsimi, aceste lipide trebuie „depozitate” undeva. Frecvent ajung să circule în sânge şi, ulterior, să se acumuleze în organe precum ficatul.

Nivelurile mari de grăsime care circulă în sânge pot încărca ficatul şi pot suprasolicita celulele din pancreas care produc insulină.

În studiu, celulele pancreatice ale şoarecilor hrăniţi ceto păreau să „ţină pasul” tot mai greu şi să producă prea puţină insulină. Deşi insulina mică poate părea atractivă pentru cineva îngrijorat de glicemie mare, aici semnificaţia era opusă: mecanismul care ţine glucoza în limite sănătoase nu mai funcţiona corect.

O astfel de dereglare poate deveni o treaptă către boli metabolice mai largi, inclusiv unele forme de diabet şi probleme hepatice serioase, dacă mecanisme similare se confirmă şi la oameni.

Slăbitul versus sănătatea metabolică

Discuţia publică despre ceto se învârte, de cele mai multe ori, în jurul cântarului şi al fotografiilor „înainte şi după”. Echipa din Utah a privit altfel lucrurile: a evaluat, pe termen lung, sănătatea organelor şi stabilitatea metabolică.

Rezultat urmărit	Dietă occidentală bogată în grăsimi	Dietă de tip ceto
Greutate corporală	creştere mai mare în greutate	creştere mai mică în greutate
Sănătatea ficatului (masculi)	afectată în contextul aportului mare de grăsimi	ficat gras, funcţie hepatică afectată
Reglarea glicemiei	perturbată în exces caloric	glucoză mică şi insulină mică din cauza reglării deficitare

Compromisul este puternic: un corp mai suplu la exterior, dar un ficat şi un pancreas mai stresate la interior. Contrastul acesta ridică semne de întrebare pentru persoanele care folosesc ceto ca soluţie de control al greutăţii pe termen lung, fără supraveghere medicală.

Sunt aceste rezultate valabile şi pentru oameni?

Studiul a fost realizat pe şoareci, nu pe oameni - iar asta contează. Metabolismul mamiferelor are multe similarităţi, însă nu este identic.

Până acum, cercetătorii nu au demonstrat, la oameni, acelaşi tipar specific: dietă cetogenică care să inducă boală hepatică grasă şi probleme de insulină în acelaşi mod. Totuşi, datele pe şoareci indică mecanisme biologice care ar putea fi relevante şi pentru noi, mai ales când aportul foarte ridicat de grăsimi este menţinut perioade îndelungate.

Oamenii de ştiinţă privesc aceste date ca pe un semnal de avertizare, nu ca pe o dovadă că orice persoană aflată pe ceto va face boală hepatică severă.

Un detaliu mai optimist: când şoarecii au fost scoşi de pe regimul de tip ceto, reglarea glicemiei s-a îmbunătăţit. Asta sugerează că o parte din dereglările metabolice pot fi reversibile atunci când scade aportul de grăsimi şi carbohidraţii revin la un nivel mai obişnuit.

De ce a fost creată iniţial dieta cetogenică

Ceto nu a apărut ca strategie de slăbit. Acum aproximativ un secol, dieta cetogenică a fost dezvoltată ca intervenţie medicală pentru epilepsie. Prin imitarea unor efecte metabolice ale postului, poate reduce frecvenţa crizelor la unii pacienţi care nu răspund bine la medicaţie.

În acest context, balanţa risc–beneficiu arată complet diferit. Pentru persoane cu epilepsie severă, dificil de controlat, reducerea crizelor poate justifica supraveghere strictă, analize periodice şi urmărire atentă.

Când acelaşi regim este promovat drept o cale „simplă” către slăbire rapidă, aceste măsuri de siguranţă dispar adesea. Mulţi ajung să urmeze planuri de pe platforme online care împing grăsimea la extreme, reduc carbohidraţii la minim şi includ foarte puţină monitorizare.

Ce înseamnă asta dacă te gândeşti la ceto

Aceste rezultate se adaugă unui corp tot mai mare de dovezi că dietele cu restricţii agresive pot genera probleme noi chiar în timp ce rezolvă altele. Unii medici avertizează deja că un ceto nesupravegheat poate influenţa, la anumite persoane, colesterolul, funcţia renală şi sănătatea intestinală.

Pe baza noilor observaţii, o abordare prudentă ar putea include:

• discutarea oricărui plan strict sărac în carbohidraţi cu medicul de familie sau cu un dietetician, înainte de a începe
• analize iniţiale şi repetate ulterior (enzime hepatice, lipide, glucoză, insulină)
• evitarea perioadelor foarte lungi într-o variantă extrem de bogată în grăsimi
• atenţie la semne precum oboseală neobişnuită, disconfort abdominal sau modificări neaşteptate ale analizelor

O scădere în greutate obţinută cu preţul sănătăţii ficatului şi pancreasului poate fi un schimb nefavorabil pe termen lung.

În plus, contează nu doar „câtă” grăsime mănânci, ci şi calitatea ei. În practică, o dietă cetogenică bazată predominant pe alimente ultraprocesate şi grăsimi saturate poate arăta diferit, metabolic, faţă de una care pune accent pe surse mai echilibrate (de exemplu peşte gras, ulei de măsline, nuci) şi include fibre din legume cu conţinut redus de amidon. Şi aportul de fibre rămâne relevant: prea puţine fibre pot afecta tranzitul intestinal şi poate influenţa negativ microbiota, ceea ce, indirect, poate conta pentru inflamaţie şi metabolism.

De asemenea, unele categorii au nevoie de atenţie suplimentară înainte de a încerca un regim de tip ceto: persoane cu boli hepatice preexistente, istoric de pancreatită, tulburări de alimentaţie, sarcină sau tratamente care influenţează glicemia. În aceste situaţii, decizia ar trebui luată împreună cu un specialist, nu doar pe baza promisiunilor de slăbire rapidă.

Termeni-cheie pe care mulţi îi confundă

Cetoză versus cetoacidoză

Cetoza, ţinta dietei cetogenice, este o stare controlată în care organismul foloseşte corpi cetonici proveniţi din grăsime drept combustibil. Nivelul de cetone din sânge creşte, dar rămâne de obicei într-o zonă sigură atunci când dieta este urmată raţional şi rinichii funcţionează bine.

Cetoacidoza este altceva: o urgenţă medicală, întâlnită tipic în diabetul necontrolat, în care cetonele ajung la valori periculoase şi sângele devine acid. O persoană aflată pe dietă cetogenică nu ajunge automat în cetoacidoză, însă cei cu diabet de tip 1 trebuie să fie deosebit de precauţi.

Boala hepatică grasă

Boala hepatică grasă înseamnă acumulare excesivă de grăsime în celulele ficatului. În faze incipiente poate să nu dea simptome şi este descoperită adesea prin analize de sânge sau investigaţii imagistice.

În timp (de-a lungul anilor), ficatul gras poate evolua către inflamaţie, fibroză şi, în cazuri severe, ciroză. Există mai mulţi factori care pot contribui, inclusiv consumul mare de alcool, obezitatea, dietele puternic procesate şi, posibil, modele alimentare foarte bogate în grăsimi - precum ceto strict - la persoane susceptibile.

O perspectivă realistă asupra dietelor „rapide”

Imaginează-ţi două persoane care vor să slăbească. Prima adoptă o variantă extremă de ceto: mănâncă în principal bacon, brânzeturi, unt şi uleiuri, cu aproape zero carbohidraţi. A doua scade aportul caloric total, se concentrează pe legume, cereale integrale, proteine slabe şi păstrează o cantitate moderată de carbohidraţi la fiecare masă.

Prima persoană poate observa o scădere mai rapidă la început - o parte importantă provenind din apă şi epuizarea rezervelor de glicogen. A doua poate slăbi mai lent, însă ficatul şi pancreasul au şanse mai mici să fie încărcate de un flux foarte mare de grăsimi. Pe parcursul mai multor ani, această a doua strategie este adesea mai uşor de menţinut şi mai blândă cu organele.

Studiul pe şoareci nu „scoate ceto de pe masă”, mai ales în contexte medicale precum îngrijirea epilepsiei. Totuşi, sugerează că transformarea unui regim terapeutic puternic într-o modă de stil de viaţă pe termen lung poate veni cu riscuri despre care mulţi oameni aud prea rar.